Etica neuitarii | Monica Lovinescu
„O spun cu deplina responsabilitate si convingere – in cultura romana, Monica Lovinescu a fost cea mai rafinata cunoscatoare, exegeta, analista a fenomenului comunist. A pledat ca nimeni altcineva pentru demontarea si demistificarea pretentiilor ideologice ale totalitarismului comunist. A surprins legaturile de adancime, infrarationale, dintre comunismul romanesc (si nu numai) si variile incarnari ale fascismului. Cand regimul comunist a imbratisat temele, fantasmele si obsesiile extremei drepte interbelice, facandu-le ale sale, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca au scris pagini magistrale despre geneza a ceea ce, mai tarziu, am diagnosticat drept barocul fascisto-comunist.La un ceas cand asistam la stradanii insidioase de obliterare a constiintei istorice, gasim in opera Monicai Lovinescu argumente imbatabile pentru a nu uita.“ — VLADIMIR TISMANEANU„Pentru a vedea ceea ce apartine, din starea actuala, specificului national (neantului valah) si ce lui «homo sovieticus», ar fi nevoie, pe de o parte, sa acordam prioritate studierii in profunzime a fenomenului comunist, servindu-ne de studiile scrise de-a lungul acestei jumatati de veac in Occident, iar pe de alta, sa comparam cateva din plagile, viciile, neajunsurile dezvaluite de brusca detracare, dezmembrare a imperiului comunist. De la formele extreme ale unui nationalism cu miasme de ura, ce otravesc atmosfera, pana la dificultatile societatii civile de a se reconstitui, greutatea de a asuma cu adevarat o raspundere, dificultatea de a desparti adevarul de minciuna – toate sa fie oare datorate doar balcanismului nostru frenetic?... Iesirea din insularizarea explicatiei specific romanesti, si numai romanesti, ar servi si la ruinarea celuilalt pol: mioritic, sau de continua victimizare, ce-ar putea, sumar si familiar, fi rezumat prin «ca la noi, la nimenea». — MONICA LOVINESCUMONICA LOVINESCU (19 nov. 1923–20 apr. 2008), jurnalista si critic literar, fiica lui E. Lovinescu si a Ecaterinei Balacioiu-Lovinescu, este cea mai importanta voce feminina a exilului romanesc. Dupa absolvirea Facultatii de Litere din Bucuresti (1946), devine asistenta lui Camil Petrescu la Seminarul de Arta Dramatica si colaboreaza la diverse publicatii (Revista Fundatiilor Regale, Kalende, Vremea, Democratia lui Anton Dumitriu) cu pagini literare, cronica dramatica etc. Obtine o bursa a statului francez in 1947 si pleaca la Paris in conditii de calatorie riscante. Imediat dupa abdicarea fortata a Regelui Mihai I, cere azil politic in Franta. In primii ani de exil face diverse incercari regizorale. Semneaza capitolul despre teatrul romanesc in Histoire du spectacle (Encyclopedie de la Pleiade, Gallimard). Traduce cateva carti din romaneste, sub pseudonimele Monique Saint-Come si Claude Pascal si, impreuna cu Eugen Ionescu, traduce din teatrul lui Caragiale in limba franceza. Colaboreaza deopotriva la revistele de limba romana din exil: Luceafarul, Caiete de dor, Fiinta romaneasca, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora etc. Din 1951 se dedica activitatii radiofonice si „tarii din gand“: realizeaza, pana in 1975, emisiuni literare si muzicale la Radiodifuziunea Franceza, iar din 1962 trece la microfonul Europei Libere (va lucra aici pana in 1992, la inchiderea postului). Are emisiuni saptamanale ascultate cu enorm interes in Romania: cronica de carte de la Actualitatea culturala romaneasca, precum si Teze si antiteze la Paris. In ajunul zilei sale de nastere, in 1977, se...
