Luntre si punte | Ovidiu Verdes

Tanarul poet Ovidiu Verdes isi intelege conditia intr-un mod propriu, el mizeaza pe neasemanare, cultiva surpriza, ineditul, stranietatea; o face chiar uneori cu ostentatie si cu o fervoare amalgamanta. Pariul sau cu poezia se bazeaza pe contrarietate si dificultate, cu rare concesii facute in directia accesibilitatii. Ovidiu Verdes isi propune, inca din anii liceului, probleme ce releva o constiinta poetica precoce, un spirit teoretic si critic in acelasi timp. Isi impune un regim de luciditate pe care nu-l vrea redus la autocenzura, dar, pe de alta parte, isi doreste „un dram de inconstienta“. Stie ca nu are inca „elanurile unui mistic, nici energia juvenila a unui nihilist“. In „Memento“ (manuscris, 1980–1981), numeste, cu dezarmanta sinceritate si acuitate, contradictia in care se afla: „Am o placere simultana de a ma intoarce asupra mea si de a vrea sa uit de mine...“.