Mysterium Coniunctionis 2. Cercetari asupra separarii si unirii contrastelor sufletesti in alchimie | C.G. Jung

Cel care are chiar si numai cunostinte sumare de literatura alchimica stie ca pe adepti ii interesa o unire finala a substantelor — oricum ar fi numit-o pe aceasta. Prin aceasta legatura ei sperau sa atinga telul operei, si anume producerea aurului sau a unui echivalent simbolic. Conjunctia este fara indoiala imaginea primordiala a ceea ce numim astazi legatura chimica. […] Spre deosebire de idealul alchimiei care consta in fabricarea unei substante secrete, unui om, unei anima mundi sau unui Deus «terrenus» si despre care s-a sperat ca va fi un salvator din toate necazurile omenesti, interpretarea psihologica (pregatita de alchimisti) duce la ideea totalitatii omenesti. Aceasta idee are mai intai o importanta terapeutica, ea tinzand sa cuprinda notional acea stare psihica ce rezulta din depasirea unei disocieri, si anume a distantei dintre constiinta si inconstient. Compensarea alchimica corespunde integrarii inconstientului in constiinta, proces prin care ambele sunt modificate. Constiinta cunoaste o largire in special prin impingerea mai departe a orizontului ei, ceea ce inseamna intai o imbunatatire considerabila a situatiei psihice de ansamblu, tulburarea constiintei fiind inlaturata prin contrapozitia inconstientului. In schimb, pentru ca tot ce-i bun trebuie platit scump, conflictul mai inainte inconstient este constientizat si astfel constiinta este impovarata cu o grea ipoteca, fiindca acum solutionarea conflictului este asteptata de la ea. Pentru indeplinirea acestei sarcini ea pare sa fie inzestrata si pregatita insa la fel de prost ca si aceea a alchimistului medieval. […] Ideea conjunctiei constituie un alt exemplu pentru dezvoltarea treptata a unei idei de-a lungul mileniilor. Istoria sa decurge in doua curente care sunt in mare parte independente unul de celalalt, unul apartinand teologiei, celalalt alchimiei. In timp ce cea din urma s-a stins de vreo doua sute de ani incoace, in afara unor ramasite minore, cea dintai a cunoscut o noua inflorire in dogma lui assumptio, de unde se poate vedea ca fluxul dezvoltarii nu s-a oprit inca nicidecum.