Parfum de insula | Emanuela Busoi

Daca poezia ce imprumuta si titlu volumului bilingv Parfum de insula/Parfum d’ile (Editura BrumaR, Timisoara, MMXVIII) ne poarta, nostalgic, la Ada-Kaleh, imbiindu-ne sa prizam un amestec inconfundabil de iasomie („imblanzita de soarele verii danubiene”), leandri, aburi de cafea la nisip, fum de narghilea si miros de smirna, piesa epico-lirica zapezi nopti zile se naste dintr-un impuls biografic, ce isi propune sa recupereze gustul „nicicand regasit” nu al madlenei cu infuzie de tei, ci… al iepurelui cu prune. Incursiunea in copilarie si in adolescenta, adica in vremurile cand zapada era „pe saturate”, scoate la iveala – „din tolba mosului” – rezerve de suflet depuse, pe rand, intr-un cont afectiv personal, din care sa poata extrage, cu dobanda, viitorul adult. Cautand compensatii in trecut, poeta isi aminteste de papusa de carpa azvarlita pe acoperisul casei, de cartea cumparata cu banii de la sorcovit, de tatal care o trecea in brate peste podul Drincei. Desi nu lipseste emotia, aceasta e strunita, estompata de fascinatia fictiunii. Poeta e o sentimentala ce nu cade in sentimentalism: „si fulg de nea impingand aerul / cu miscari mladioase din incheietura mainii / ca si cum as fi plamadit o paine imaginara”.