Si noi am crezut | Radu Stefanescu

Vanez un dragon somnoros si palid,cu aripi de celofan, plamanii zdrentesi pantec moale umplut cu carpe.Ma simte, se-ntoarce: ochii luiau ceva din melancolia unui blogparasitla celalalt capat al lumii. O, voimonitoare LCD, care ardeti caniste candele-n noaptea sfantuluiBartolomeu!Daca n-as fi aici, acum am fumaamandoi aceeasi tigara, apoi ne-amdeschide venele linistiti, cufundati indanteleIntr-o lume a indiscretiei si evidentei, in care tehnologicul incepe sa se confunde cu anatomia umana, Radu Stefanescu ne propune un discurs al semnelor naturalului, insotit de propria lui disparitie. Ne face sa vedem ce e in jur: sa masuram umiditatea solului, sa privim femeile cu o desavarsita gentilete aristocrata, sa ne cataram pe arborii de paine pentru a urmari zborul pasarilor. Radu Stefanescu e constient de faptul ca „tot ce exista se afla aici”, ca lucrurile sunt cu adevarat importante dupa ce le deformeaza memoria, iar in singuratate se nasc formele reale ale intelegerii. – Andra RotaruPoate cel mai misto lucru pe care l-a reusit Radu Stefanescu si noi am crezut este precizia emotiei. S-a izolat intr-un cliseu banal si a restrictionat accesul. Unul dintre cei mai discreti poeti ai ultimilor ani, a livrat emotia, prelucrata intr-o forma accesibila si usor de asimilat. Nu trebuie sa faci nici un efort, nu trebuie sa executi operatii complicate. O sa intelegi o pagina sau doua, totul sau nimic. Tot ce conteaza, sau tot ce e lipsit de importanta. La sfarsit suntem autisti. Ne-a agatat, ne-a tras in lumea lui. De cliseul acesta vorbeam si putini sunt cei care reusesc atat de categoric asta. Nu mai incape nimic acolo, nu lipseste nimic. Complet si cu adevarat frumos. – Adrian PopRadu Stefanescu a debutat cu volumul de poezie important e sa te faci nevazut (2016), urmat de o carte de proza scurta, oameni mici (2018)