Tratat despre Calea de Mijloc | Nagarjuna

Tratatul despre Calea de Mijloc (Madhyamakasastra) este cea mai veche sinteza a sutrelor din Perfectiunea Intelepciunii (Prajnaparamita). Influenta acestei opere inegalabile nu s-a atenuat nicicand de-a lungul secolelor, in China la fel ca si in Japonia sau in sfera gandirii indo-tibetane. Constituie textul prin excelenta capital pentru cine vrea sa porneasca pe calea eliberarii din ciclu si sa aiba acces la revolutia pe care un astfel de demers o cere.Nagarjuna este unul dintre cei mai originali si influenti ganditori din istoria filosofiei indiene. Tratatul sau despre „Calea de mijloc” (Madhyamaka), bazat pe notiunea centrala de „vid” (sunyata), a influentat dezbaterea filosofica indiana timp de o mie de ani dupa moartea sa; odata cu raspandirea budismului in Tibet, China, Japonia si alte tari asiatice, scrierile lui Nagarjuna au devenit un punct de referinta indispensabil. In acest volum se ofera textul de baza impreuna cu interpretarea lui Tsongkhapa (1357-1419): Oceanul rationamentului, si al lui Chone Drakpa Chedrub (1675-1748): Un vas pentru a te avanta pe „Oceanul rationamentului”, care, in ciuda dimensiunii sale reduse, ramane fidel maestrului. Aceasta exegeza particulara, cea a traditiei Gelugpa din budismul tibetan, intemeiata de Tsongkhapa, insista asupra validitatii conventiilor ca simple relativitati si a existentei fenomenelor ca simple specificatii, vide de natura proprie si interdependente. Dupa textele ce au fost adunate in canonul budist, acest tratat este considerat de o importanta covarsitoare in intelegerea esentei doctrinei propovaduite de Buddha.In lucrarea Cuvintele clare, Chandrakirti a spus ca Nagarjuna a alcatuit Tratatul ca sa clarifice sensul si sa faca astfel cunoscut continutul celor doua adevaruri, sa elimine indoiala cu privire la provizoriu si definitiv in cuvantul Iluminatului si sa risipeasca neintelegerea care duce la confuzia celor doua. Tratatul, cu numeroasele sale abordari analitice, are ca principal scop combaterea nu a altor sisteme, ci a perceptiei noastre despre o fiintare in sine, o existenta reala a persoanelor si a altor fenomene, si a formelor multiple sub care se manifesta aceasta perceptie.