Ultimul nu va stinge lumina | Marina Popescu

Marina Popescu s-a nascut pe 4 iulie 1982, la Bucuresti. Absolventa a Facultatii de Litere, Universitatea din Bucuresti. A inceput sa scrie poezie in 2010-2011, cand a obtinut si primele premii la diverse concursuri si festivaluri literare din tara. Premiul Editurii Paralela 45 pentru acest volum, in cadrul Concursului National de Poezie si Interpretare Critica a Operei Eminesciene Porni Luceafarul…, iunie 2015. Reviste in care a publicat poeme: „EgoPhobia”, „Boema”, „Oglinda Literara”, „Litere”, „Ziarul de Duminica” (supliment al „Ziarului Financiar”), „Bucovina Literara”, „Conta”, „Urmuz”, „Dunarea de Jos”, „Luceafarul” si altele.O sensibilitate de rana si o fragilitate de petala constituie fondul – mereu ultragiat – pe care Marina Popescu il ascunde (insa doar ca sa se vada) sub un lirism agresiv in compasionalitatea lui. Vulnerabilitatea, sustinuta de o imaginatie cu laser, de o extrema promptitudine plastica a concretelor, isi ia curajul infruntarii si denuntului, avantandu-se in versuri taioase, abrupte chiar in directetea lor. Dar adevaratul manifest al acestui debut cu Ultimul nu va stinge lumina il constituie empatia cu exclusii si victimele; o empatie care stie sa evite toate cliseele si capcanele sensibilitatii expuse si care gaseste calea proaspata a unei compasiuni ofensive. Al. Cistelecan